Jocurile electronice, educatia

Jocurile electronice si educatia

Articol preluat din cartea "Efectele televiziunii asupra mintii umane" scrisa de Virgiliu Gheorghe

Jocurile electronice si educatia

                    Unul dintre cele mai importante obiective ale educatiei este sa dezvolte capacitatea de luare a unor decizii constiente corecte. Dupa cum s-a vazut, animalele actioneaza dupa instincte si situatie, dar oamenii nu. Jocurile electronice se impotrivesc acestui obiectiv si produc o "animalizare" a omului; este contrar unuia din obiectivele supreme ale educatiei, sa faca din copii si tineri fiinte mai umane si mai putin animale.
                    Ca si in cazul televizorului, jocul electronic nu depinde de context. Toti jucatorii sunt tratati identic. In acest mod, jocurile sunt contradictorii cu idealul educatiei vestice de a "produce" indivizi cat mai diferiti din punct de vedere personal. Pe de alta parte jocurile ii conditioneaza pe jucatori sa execute miscari limitate, mecanice, ca sa castige cat mai multe puncte. Unul dintre idealurile supreme ale educatiei este sa formeze oameni care actioneaza liberi si care incearca sa isi atinga scopurile stabilite de ei insisi, nu sa actioneze conditionat.
                    Un alt punct important este competitia fata in fata cu cooperarea. In mod traditional, educatia la scoala si acasa a avut ca unul din  obiective sa-i pregateasca pe copii si pe tineri sa faca fata unei lumi aflate in competite, din punct de vedere profesional. Gasesc aceasta ca fiind o teribila greseala. Cred cu tarie ca educatia trebuie sa-i pregateasca pe oameni pentru cooperare, nu pentru competitie. Este singurul mod prin care se pot reduce prolemele psihologice si sociale care sunt in crestere in lume, deoarece competitia este egoista (in termeni individuali sau de grup) si antisociala.
                    Daca privesti lumea naturala, adica plantele si animalele, gasesti competitie peste tot, urmarind supravietuirea indivizilor si a speciilor. Nu-i consideri pe oameni ca fiind intru totul conform acestei legi a competitiei. Oamenii au sentimente si simt compasiune si dragoste altruista care nu exista in lumea naturala.
                    Cred ca singura cale pentru a opri tendinta actuala de crestere a problemelor din lume este dezvoltarea acestei capacitati, iar educatia in familie si la scoala ar trebui sa contribuie in mod esential la acest proces. Jocurile electronice (mai ales cele de tip combativ) fac exact opusul: antreneaza pentru competitie, pentru comportament violent, rece, antisocial. Multi oameni considera logic faptul ca societatea este (din pacate, cred eu) plina de competitie, si antrenarea i-ar ajuta pe copii in viata mai tarziu. Acestora eu le spun ca in educatie exista momentul potrivit pentru toate lucrurile.
                   Copiii mei nu au fost educati in familie si la scoala sa fie competitivi, ci cooperativi, sa nu urasca, ci sa iubeasca; cand au crescut, s-au adaptat rapid la situatia sociala actuala - extrem de complexa - si au o viata profesionala plina de succes - care a implicat foarte multa competitie. Dar copiii mei au pastrat o adanca sensibilitate pentru suferinta umana - si animala - sunt responsabili din punct de vedere social, incercand mereu sa-i ajute pe altii. Si niciodata, absolut niciodata, nu s-au uitat la televizor si nu au jucat jocuri electronice acasa (pentru simplul motiv ca nu le-au avut niciodata si sunt bucuros sa vad ca ficele mele fac acelasi lucru cu nepotii mei).
                     Jucatorul jocurilor electronice invata cum sa execute activitati foarte specializate. Dar ceea ce invata nu poate fi aplicat decat la jocul respectiv si nu poate fi utilizat in viata reala. Totusi, in situatii de urgenta, de stres sau de constiinta confuza, jucatorul s-ar putea sa reactioneze ca in joc, dar manevrand ceea ce este real drept ceva artificial. In acest sens, jocurile sunt mai rele decat televizorul.
                     Televizorul inregistreaza in constiinta spectatorului imaginile vazute si situatiile; jocurile electronice, pe langa aceeasi inregistrare, il antreneaza pe jucator sa execute anumite actiuni. In recentasa carte, Jon Naisbitt, mentioneaza tragedii petrecute in unele scoli americane, in care conditionarea si antrenamentul realizate de jocurile electronice au provocat actiuni violente tragice, intreprinse de tineri utilizatori. Un caz impresionant este cel din orasul Paducah, Kentucky, petrecut in 1998: un tanar de 14 ani a intrat intr-o clasa si a tras 8 focuri de arma in capul si toracele victimelor, cate un foc de persoana, nimerind toate victimele. Naisbitt mentioneaza o analiza a cazului in care se spune ca un bun politist sau soldat nimereste in general 20% din tinte, nu trage niciodata un foc pentru fiecare victima etc. Dar faptul incredibil este ca tanarul nu a mai folosit niciodata o arma inainte: s-a antrenat in utilizarea armei intr-un joc electronic. In aceasta analiza se observa ca un politist utilizeaza rareori arma; pe de alta parte, in jocul electronic, imediat dupa pornirea jocului este necesar sa incepi sa tragi si sa nu te opresti, altfel, punctele sunt pierdute. In exemplele mentionate de Naisbitt, ucigasii au actionat ca animalele sau, mai rau chiar, ca masinile, cu fantastica precizie si sange rece, fara nici un fel de compasiune. Asadar, jocurile electronice nu au nici un efect educational. Din contra, sunt daunatoare educatiei si educa gresit.