La bunici

La bunici Compunere scrisa de Cristea Rosanna Cati

Rosanna este eleva in clasa a VI a la Scoala Nr.109 "Serban Voda", Bucuresti

In sfarsit a sosit mult asteptata vacanta de primavara. Ca in fiecare an am mers impreuna cu parintii in imparatia muntiilor, la bunici.

Cand am ajuns, casuta de la poalele muntilor parca ne zambea, raul nu mai era inbolvurat, iar vantul se mai domolise. Dimineata roua, avea infatisarea unor margaritare care asteprau cu nerabdare o raza de soare pentru a se transforma in diamante stralucitoare.

La rasarit se ivea geana de aur a unui soare tanar. La poalele muntilor, un parau limpede stralucea in lumina soarelui. Nu se auzea nimic, niciun sunet, niciun muget al cerbului nu deranja somnul adanc al padurii. Privelistea era atat de frumoasa, de parca maini maestre si-ar fi luat paleta de culori si ar fi pictat-o. In fata, orizontul era inchis, de cele din urma ramuri ale rapsodiilor. Munti de mana cenusie care se intindeau fasie de fum plumburie pe zarea cerului. Era atat de rapitoare privelistea incat ai fi zis ca natura iti pune o salba de margaritare pe o tava de smarald sub ochii.

O linie de umbra ondulata gratios, se intinde pana dincolo de marginea vederii pe acest hotar. Atrasi de minunatul tablou am uitat de trecerea timpului si am observat ca regele luminii, acea uriasa minge de foc, soarele isi facea loc printre crengile copacilor lasand padurea parca obosita, gata de culcare.  Lumina parea trasa de o mana trainica, colosala si nevazuta.




0

COMENTARII (60)

rosanna ( 13 Aprilie 2011 07:29 )
credeti ca aceasta compunere este draguta

nicorely ( 14 Aprilie 2011 12:02 )
nu e draguta, e chiar foarte frumoasa

nicorely ( 14 Aprilie 2011 12:02 )
imi place

nicorely ( 14 Aprilie 2011 12:03 )
felicitari

cris ( 29 Ianuarie 2012 10:15 )
ms nu trebuia sa ma felicitati

Danutzza ( 06 Februarie 2012 19:22 )
este dragutza dar totusi nu are acel ceva de care avem nevoie la scoala :)

Anda Adam ( 01 Martie 2012 15:49 )
Frumos .Orcum nu pentru mine ar fi pentru ca nu sunt la scoala .Am cautat pentru o cunostinta de amea. Dar cand iam zis compunerea cunostintei mele a zis ca nu prea are expresii frumoase.Vreau sa zic fanilor mei ca dc vor sami zica ceva sa ma caute pe Facebook .

gabi boss ( 21 Martie 2012 17:24 )
nu e ce caut eu pentru la schoala :)) =))

irina irina ( 16 Mai 2012 17:53 )
si mie imi place compunerea ,dar eu sunt mai buna cand vine vorba de compuneri

andreidan123 ( 20 Mai 2012 11:03 )
nu prea te-ai descurcat cu compunerea parerea mea.

Anonim ( 31 Mai 2012 10:14 )
nustiu ce tot criticati.... e cea mai frumoasa compunere .. bravoo...broavo imi trb la sck ... e si ca copiata :))

ionut215 ( 27 Septembrie 2012 20:01 )
CEA MAI TARE COMPUNERE

xb0oYs ( 21 Noiembrie 2012 11:28 )
Felicitari pt aceasta compunere mirifica ... Ai o imaginatie destul de bogata si ai extras cate ceva de la fiecare carte citita si autor studiat ... Aceasta compunere poate fi adaugata intre clasele V-VII! Deci inca o data Felicitari ! :X

Andreea ( 04 Decembrie 2012 21:24 )
Bravo ! E ce imi trebuie pt. la teza :)) ms :*

Nicolae GUTA ( 11 Decembrie 2012 11:56 )
Bravo mo . Tare compuneria . Mia trebuit si pentru eu la bac . Merci frmos !!

Alex ( 17 Ianuarie 2013 18:59 )
Da, foarte frm compunere....super...app stiti ca aceea nu e anda adam nu :)) eu zic ca Adevarata Anda Adam stie sa scrie corect :))))) cati prosti care se cred vedete. :!))))))))))))

GTA SAN ANDREAS ( 16 Februarie 2013 22:29 )
ce buna e compunera dar nu e ce caut si AM NEVOIE DE NR. LUI ANONYMUS VA ROG

maria ( 04 Martie 2013 17:38 )
Este foarte frumoasa compunerea...si cuvintele sunt referitoare la mai mult la natura de afara.:)

Foarte frms ( 06 Martie 2013 13:38 )
Ba macar stie sa faca compuneri mai bine ca voi

bn di tat ( 11 Martie 2013 12:30 )
am nev de ia la scoala sunt clasa IV a

vvvvvvvvvvv ( 11 Martie 2013 16:26 )
frumosa

madalina madutza ( 12 Martie 2013 12:34 )
foarte buna compunerea e ceia ce imi trebuie multumesc

Vlad Salbatecu ( 12 Martie 2013 13:16 )
e super!!!!!!

anonimitate ( 12 Martie 2013 15:31 )
nu e ceia ce trebuie pentru scoala dar la scoala venim cu compunerile noastre!nu luam de pe net si gata.daca profesorul sar fi uitat am fi luat o nota mica! am dreptate?

Cristinutzaa ( 12 Martie 2013 17:08 )
Foarte frumos!

ana ( 13 Martie 2013 15:33 )
e foarte naspa compunerea. imi pare rau esti varza la compuneri . eu stiu sa compun mai bine compuneri decat tine

Rădoiu ( 14 Martie 2013 20:33 )
Super compunerea bv bv !!!

cristi ( 17 Martie 2013 11:39 )
compunerea e superba

Mihaela ( 17 Martie 2013 17:50 )
este frumoasa , desteapta fata , asa ca nu o MAI CRITITATI saraca fata , sa inteles ?

camen ( 18 Martie 2013 10:56 )
excelenta compuner~!~ barvo!

anonimus ( 18 Martie 2013 14:08 )
Super tare compunerea, imi trb sa fac cu o intamplare la bunici si am mai modificat-o eu otara.Multumesc mult

miha ( 19 Martie 2013 17:09 )
E O COMPUNERE......FAINA..... DAR NU E CE CAUT EU...............

anonimm ( 20 Martie 2013 12:26 )
e bini di tat

Andreea ( 20 Martie 2013 15:35 )
Bravooooooooooooo..............................Ooooooe cea mai frumoasa compunere meriti un 10

Ali ( 20 Martie 2013 15:38 )
Bravooooo meriti 10

AlexGta IV san andresan lool ( 20 Martie 2013 19:11 )
e cea ce cautam eu va multumesc!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%##############################(((((((((())))))))))))))@@@@@@@@@@@@@@@@@!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!@!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!@@@@@@!!!!!!!111

stefania ( 24 Martie 2013 17:59 )
Este o compunere superba.

Mariautzza ( 26 Martie 2013 14:26 )
Compunerea este tare frumoasa. Se refera la mai mult decat natura!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu e deloc tare! E foartetare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!:)

ana-maria ( 26 Martie 2013 16:55 )
nu e atat de perfecta pe cat spun altii

denisa ( 11 Aprilie 2013 10:57 )
va furati unii pe altii am mai vazut aceasta compunere pe alt site scrisa de altcineva .... rusine cui a copiat-o .Totusi e o compunere foarte frumoasa

Perrie ( 15 Aprilie 2013 17:02 )
Foarte frumoasa :) Bravo tie pt. aceasta compunere superba ! :*

claudia ( 19 Aprilie 2013 15:03 )
este frumosa am loat 10 pentru scris

andreea_andreutsza ( 22 Aprilie 2013 18:51 )
foarte faina dar lunga bravooooooooooooooo ai de la mine un mare zece sau un mare 100

AnoniM ( 19 Mai 2013 18:35 )
Varza

ancutza ( 06 Iunie 2013 15:40 )
Este foarte frumoasa!!!!!!!!:)

catalin ( 10 Noiembrie 2013 16:13 )
este una dintre cele mai frumoase compuneri scrise si felicitarii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Georgiana ( 24 Noiembrie 2013 11:58 )
E destul de reusita bravoo.... :) So ti asa in continoare...:*

deny ( 04 Ianuarie 2014 11:17 )
E o compunere frumusica dar ai descris natura .Compunerea nu are nici o treaba cu bunicii.Si ai trecut prea brusc la cuprins

Marius ( 04 Ianuarie 2014 11:23 )
imi place dar lunga

Hei ( 02 Februarie 2014 13:21 )
Doamneeeee!!!! vad mai mult analfabeti pe aici care nu stiu sa foloeasca o cratima si care scriu cu ,,o" in loc de,,u" sau cu ,,i" in loc de ,,e"!!! :)))) macar abtineti-va daca nu sunteti in tare nici sa scrieti un cuvant intr-o compunere... vai de generatia asta

Cristi ( 18 Martie 2014 09:47 )
Tareee rau ai nota 10000 ;) :o3

AnOnIm230 ( 18 Martie 2014 09:51 )
tareeeee

anda adam ( 18 Martie 2014 12:06 )
Eu cred ca este foarte frumoasa.Are multe expresi frumoase si imi place.Voi credeti ce vreti

ramy ram ( 31 Martie 2014 21:42 )
tare am luat 10 pentru compunerea ta......!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

ramy ram ( 31 Martie 2014 21:43 )
tare am luat 10 pentru compunerea ta......!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

eugenia ( 05 Aprilie 2014 14:38 )
nu este frumos

laurentiu ( 11 Iunie 2014 19:29 )
a fost frumoasa compunerea dar avea si niste greseli

laurentiu ( 11 Iunie 2014 19:29 )
a fost frumoasa compunerea dar avea si niste greseli

Adrian ( 26 Septembrie 2014 11:54 )
E foarte frumoasa compunerea .Bv a avut niste greseli dar nare nimic macar doamna profesoara de lb romana sa vada ca macar am facut tema !!!!!!!1

Bia ( 05 Octombrie 2014 21:08 )
e frumos dar nu ceea ce_mi trebuie mie la scoala,o sa folosesc inceputul

Cod de verificare

Caractere rămase: 500

Ai uitat parola?


ZIBOGAZETTE

Abonează-te ACUM la newsletter!