educatie traditionale

Stiinta indica principiile educatiei traditionale ca fiind ideale pentru dezvoltarea normala a mintii copiilor

Articol preluat din cartea "Efectele micului ecran asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi" scrisa de Virgiliu Gheorghe.

Nu sunt lucruri extraordinare nici experientele pe care copilul trebuie sa le aiba de-a lungul copilariei si nici comportamentel pe care acesta trebuie sa si le cultive. In mod paradoxal, cercetarile si studiile facute au ajuns la concluzia ca mijloacele traditionale pe care parintii le-au folosit dintotdeauna ca sa-si creasca copii sunt cele mai potrivite desfasurarii acestui proces. Mintea copilului este facuta in asa fel incat sa se stimuleze pe sine insasi in explorarea lumii inconjuratoare, in a se intreba, a cauta raspuns interogandu-i pe adulti, a vorbi cu ea insasi, a se amesteca pe cat se poate in treburile celor mari, invatand de la ei, imitandu-i, confruntandu-se ea insasi cu anumite situatii sau cu problemele pe care trebuie sa le rezolve singura, si astfel sa invete si sa se dezvolte.

De asemenea, cercetatorii constata ca aptitudinile pe care trebuie sa le exerseze copiii pentru a-si dezvolta in mod normal cortexul prefrontal si functiile acestuia nu sunt deosebite. In orice familie normala traditionala copiii erau invatati sa-si organizeze, sa-si randuiasca lucrurile, programul, micul univers care-i inconjura. Erau indemnati sa-si controleze comportamentul, sa invete sa se poarte acasa sau in lume, sa se gandeasca inainte de a intreprinde ceva, sa nu-si frau liber impulsurilor. Mai ales la tara, li se dadea o mica sarcina dupa puterea lor, pe care trebuiau sa o duca la indeplinire. Erau invatati sa-si asume o responsabilitate si erau certati sau chiar pedepsiti daca dovedeau neglijenta sau nepricepere. Erau laudati si incurajati pentru micile succese, sustinuti, astfel si motivati sa persevereze in micile lor indeleniciri. Rasplata primita se gasea chiar in aprecierile si laudele parintilor, in grija si dragostea lor. Copiii nu lucrau pentru bani sau lucruri, ci ca un raspuns la afectiunea parintilor, doreau sa arate si ei de ce sunt in stare, sa faca, asadar, ceva folositor. Rabdarea, staruinta, ascultarea cu atentie erau mai greu de stapanit de la inceput. Acestea insa erau solicitate permanent de-a lungul copilariei prin experienta prin care copiii o aveau, prin activitatile pe care le sustineau sau de catre parintii sau profesoriicare-i inconjurau. Astfel, ele se sadeau in mod firesc in sufletul si in mintea copilului.

Astazi, din pacate, mediul societatii moderne nici nu intalneste experienta normala pe care o avea copilul in trecut (uneori, nici parintii nu mai stiu cum sa se poarte) si nici aceste aptitudini nu mai sunt recunoscute si cultivate ca virtuti necesare in viata.