Cadrul general al educatiei prin televizor

Cadrul general al educatiei prin televizor

Articol preluat din cartea "Efectele micului ecran asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi" scrisa de Virgiliu Gheorghe.

In cazul televiziunii, trasaturile si regularitatile pe care le prezinta acest mediu ni se comunica mult mai repede si mai profund decat siesi mesajele transmise, cu toate ca, datorita expunerii indelungate la acest mediu, nu mai suntem constienti de aceste trasaturi, nu le mai sesizam. Ceea ce ne transmite televiziunea si ne influenteaza cel mai puternic sunt situatiile sau conceptiile care se subinteleg, care alcatuiesc insasi tesatura lumii televizualului, si nu lucrurile spuse direct, mesajele care ne atrag atentia.

1. Lumea micului ecran constituie un mediu de existenta pentru telespectatori, nu numai pentru ca oamenii patrund, prin vizionare, cu mintea in interiorul acesteia, dar si pentru frecventa si durata considerabila a acestei experiente – cateva ore zilnic din primii ani de viata si pana la moarte.

2. Televiziunea ca mediu de comunicare, dincolo de mesajul principal pe care ni-l comunica (mesajul pretext), ne mai transmite o multime de alte mesaje, date atat de natura acestui mediu, cat si de trasturile generale ale lumii TV.

3. Frecventa crescuta a vizionarii accentueaza un alt fenomen: trasaturile caracteristice ale lumii TV care apar cu o anumita regularitate – violenta, sexualitatea, magicul – indiferent de emisiune, devin ele insele un mediu de experienta. Aceste trasaturi, ca medii de valori si de experienta, nu numai ca devin foarte putin perceptibile, dar in mod inconstient sunt insusite mult mai repede sau mai profund decat insusi mesajul principal, care constituie pretextul comunicarii. Urmarind o poveste de dragoste intr-un film oarecare nu realizam faptul ca, prin contextul situational in care este amplasata actiunea, este justificat adulterul, divortul sau ni se sugereaza ca independenta, cariera, placerea sunt, pana la urma, garantia fericirii.

Prin urmare, televiziunea este capabila de a ne modela comportamentul sau a ne forma anumite atitudini, nu atat prin mesajele pretext pe care ni le transmite – subiectul declarat al programului la care ne uitam –, cat prin elementele specifice atmosferei pe fondul careia se desfasoara actiunea. Telespectatorii se uita la o emisiune de divertisment sau se implica in actiunea unui film, nestiind ca, in acest timp, niste mesaje subintelese situatiilor create pe micul ecran, niste valori anume sunt transmise sau mai curand inoculate. Ei intetioneaza sa vada ceva anume si, de fapt, invata cu totul altceva.

Prinsi in actiunea de pe micul ecran, in senzationalul sau dramaticul care ne surprinde permanent, ne captiveaza sau solicita atentia, cu discernamantul redus in mod semnificativ, nu ne dam seama ca insasi constructia in sine a realitatii care ni se prezinta, insusi modul in care se pune problema sunt vicioase sau ca atmosfera respectiva ni se insinueaza in subconstient, influentadu-ne felul de a gandi. Astfel ca, in timp, se ajunge la cristalizarea unor sisteme de valori, a unor principii de viata despre care nu putem spune cand sau cum ni le-am format, de parca dintotdeauna am gandit astfel.

Foarte putini oameni constientizeaza ca, de fapt, o mare parte din ceea ce ei considera propriile pareri si viziuni despre lume si viata, modul “original” de a fi si a simti nu sunt decat produsul a mai multor ani de vizionare TV, de cultivare a valorilor ce definesc acest mediu. G. Gerbner si echipa lui au studiat acest fenomen pe o perioada de 13 ani, timp in care au fost analizate 1431 de programe de televiziune. Iata cateva dintre concluziile la care s-a ajuns:

“Potrivit analizelor facute, reprezentarea simbolica in programele TV americane a lumii sociale reale este deformata.” (Dragan 1996:216) Lumea de dincolo de ecran este complet diferita de cea reala in privinta trasaturilor si valorilor pe care le scoate in evidenta. Este o alta lume, cu alte prioritati si obiective, miscata de cu totul alte mecanisme. Modalitatile si ratiunile dupa care gandesc si se ghideaza oamenii pe micul ecran sunt diferite de cele ale vietii de zi cu zi. Este o lume in care predomina oamenii tineri, aceia care dispun de un fizic atractiv, o lume infrumusetata, ideala, in care oamenii nu trebuie sa multumeasca aproape deloc, in schimb, trebuie sa se distreze cat mai mult. O lume a placerilor, in care predomina preocuparea pentru comportamentul violent.

“Marii consumatori de televiziune manifesta mai accentuat tendinta de a da raspunsuri televizuale (la testul propus), adica de a avea o perceptie televizuala asupra lumii. Adolescentii care vizioneaza mai mult cred ca lumea este mai violenta si, prin urmare, sunt mai tematori decat cei care consuma mai moderat emisiunile TV.” (Dragan 1996: 217) Cu cat ne uitam mai mult la televizor, cu atat vedem si judecam lumea intr-o modalitate tot mai apropiata de felul in care o fac cei de pe micul ecran, chiar daca nu ne dam seama de acest lucru.

“Ceea ce cultiva conceptii comune despre realitate, spune G. Gerbner in cartea sa Growing Up With Television: The Cultivation Perspective, sunt regularitatile care pot fi detectate de-a lungul unei perioade semnificative de timp in programele TV, adica trasaturile regulate, in ceea ce priveste decorurile, rolurile, tipurile de relatii si de actiuni prezentate cu o anumita frecventa. Prin intermediul acestor trasaturi regulate televiziunea ajunge sa creeze conceptia pe care membrii audientei, si-o construiesc despre realitate, generand un mediu cultural, o luma simbolica, iluzoie.” (Dobrescu & Bargaoanu 2001: 174)

In urma analizei desfasurate pe 1491 de programe TV, G. Gerner a gasit “410 caracteristici majore” (teme, idei, simboluri) si “1425 de caracteristici minore”, din care a extras acele trasaturi regulate care se repeta cu o frecventa foarte mare, in cea mai mare parte a programelor TV, indiferent de subiectul abordat, si care sunt, prin aceasta, cultivate in mintile telespectatorilor, fara ca ei sa fie constienti de lucrul acesta.

G. Gerbner identifica nu numai ideile sau temele fundamentale ce caracterizeaza lumea TV, ci si functiile pe care le indeplinesc acele “povesti care ne anima mediul cultural” (Constantinescu 2001: 176). este vorba despre mecanismele care stau la baza constituirii mediului TV, de ceea ce stiu mai putin telespectatorii: lumea micului ecran nu apare pur si simplu ca o reflectare prin obiectivul aparatului de filmat a celei reale sau prin combinarea intr-o ordine intamplatoare a unor mesaje si realitati diferite. Crearea lumii TV respecta o logica, o sintaxa bine determinata, prin care se reuseste foarte bine configurarea acelui mediu capabil – prin insusi spiritul si valorile sale, dincolo de subiectele pe care le prezinta – sa ne sugereze ce avem de facut in viata. Functiile pe care le indeplinesc povestile televizualului sunt urmatoarele: “1. sa arate cum functioneaza lucrurile; 2. sa descrie cum stau lucrurile si 3. sa ne spuna ce avem de facut”.