pentru copiii nostri

Dezvoltarea factorilor strategici ai invatarii autoreglate

 Scris de psiholog Andrea Romaniuc

Ce inseamna invatare autoreglata si cum putem folosi asta pentru copiii nostri?

Autoreglarea invatarii se refera la capacitatea elevilor/studentilor de a exercita uncontrol activ metacognitiv, motivational si comportamental asupra propriei invatari. 

Autoreglarea (self-regulation) reuneste atat cunostinte, strategii si abilitati metacognitive, cat si surse motivationale Schraw si Brooks. Ei grupeaza factorii determinanti ai autoreglarii in doua categorii: factori motivationali si factori strategici. Motivatia este considerata unul din cei mai importanti factori care stau la baza realizarii unei sarcini. Motivatia pentru invatare, ca imbold spre invatare si implicare sustinuta in realizarea sarcinilor pe care le presupune aceasta activitate, este rezultanta unui complex de factori, intre care se includ factorii sociali si culturali, convingerile si valorile personale si factorii contextuali, specifici unei situatii de invatare.

Motivatia pentru invatare nu mai poate fi privita simplist, ca o insusire a unei persoane sau ca rezultat al unor manipulari contextuale de genul intaririlor si pedepselor. Multideterminarea sa este evidenta, iar identificarea factorilor care determina o motivatie scazuta este esentiala pentru dezvoltarea capacitatii de autoreglare a invatarii.

Motivati elevilor/studentilor a suferit modificari de-a lungul timpului. in anii 60-70, alegerea unei scoli/facultati era motivata de idealism sau dorinta de a invata. Pe masura ce economia s-a schimbat, alegerea scolii/facultatii este determinata de tipul de cariera pe care si-l doreste elevul.

In autoreglarea invatarii se vorbeste de o forma speciala a motivatiei, si anume automotivarea. Automotivarea presupune utilizarea propriilor gânduri si actiuni pentru a creste nivelul motivatiei fata de indeplinirea unei anumite sarcini. O serie de studii printre care si cele ale lui Bandura & Schunk, Zimmerman & Martinez - Pons arata ca anumite atribute, cum ar fi interesul intrinsec (sau curiozitate epistemica) si cautarea de provocari, sunt capacitati motivationale prezente in special la cei care utilizeaza strategii autoreglatoare. Ele sunt strâns relationate cu performantele academice. Aceleasi studii arata si faptul ca automotivarea este puternic relationata cu stabilirea scopurilor, perceperea autoeficacitatii si valorile academice.

Studiile de psihologie au fost centrate fie asupra problematicii achizitionarii de cunostinte si nivelului de aptitudini, fie asupra paternului de raspuns. Ca rezultat, au fost neglijate procesele care relationeaza nivelul de cunostinte / abilitati si cel al performantei. Cunostintele, operatiile mentale si aptitudinile sunt necesare dar nu suficiente pentru performanta. Deseori, subiectii nu se comporta optim chiar daca stiu ce trebuie sa faca. Gândurile referitoare la sine mediaza relatia dintre cunostinte si actiune. 

Bandura (1989) are meritul de a fi integrat cunostintele, aptitudinile si efectul actiunii intreprinse in constructul de autoeficacitate. Putem spune ca perceptia eficientei proprii este reversul estimarii potentialului propriu in functie de performante. O convingere asupra autoeficacitatii ridicata se rasfrânge pozitiv asupra nivelului de aspiratie si a investitiei de efort pe termen lung. O devalorizare marcata a eu-lui are efecte “paralizante”, asociindu-se cu un adevarat declin la toate nivelele.

Ca vector motivational, constiinta eficacitatii proprii (imaginea asupra eficientei personale) evolueaza fie pe o spirala ascendenta (din succes in succes), fie pe una regresiva (din esec in esec). Situarea elevului in cadrul esecului partial sau total, situare coroborata cu expectantele acestuia cu privire la posibilitatile/capacitatile sale, conduce la punerea in joc, pe termen mediu sau chiar lung, a unor mecanisme autodefensive. Acestea au menirea de a conserva imaginea de sine a elevului, de a asigura realizarea si mentinerea unei ambiante propice autodepasirii, de a facilita obtinerea acordului cu sine si implicit a respectului de sine.

Unul dintre mecanismele defensive la care se apeleaza cel mai frecvent este atribuirea. Aceasta se refera, in linii generale, la maniera de asumare a succeselor si respectiv de imputare a esecurilor. S-a constatat tendinta subiectului uman de a considera succesul ca fiind rezultatul direct al efortului si calitatii prestatiilor sale (situatie in care vorbim despre atribuire interna pozitivt) si de a pune esecurile inregistrate pe seama altora, a contextului in care se realizeaza confruntarea cu sarcina.

Pe masura inaintarii in scoala, elevii trebuie sa proceseze o cantitate tot mai mare de informatie si sa opereze cu informatia la un nivel tot mai abstract. Aceasta necesita utilizarea unor strategii de studiu din ce in ce mai sofisticate. Multi elevi le invata implicit sau le deduc prin reflectarea asupra propriilor experiente de invatare, dar altii nu dobândesc aceste strategii sau deduc strategii gresite si contraproductive. Pentru aceste cazuri interventiile de dezvoltare a unor strategii eficiente de invatare pot fi foarte utile. 

Chiar daca strategiile de invatare sunt in cea mai mare parte specifice domeniului de studiu (invatarea la istorie sau la literatura necesita strategii diferite fata de invatarea la matematica sau chimie), exista cunostinte si deprinderi relevante pentru dezvoltarea strategiilor de invatare care pot fi transferate dintr-un domeniu studiu in altul si care pot fi dobândite in afara orelor de curs.

Elaborarea consta in utilizarea cunostintelor anterioare pentru interpretarea si imbogatirea materialului ce trebuie invatat. Scopul elaborarii este intelegerea, adica relationarea noilor cunostinte cu cele deja stocate pentru formarea unor structuri de cunostinte active si flexibile. Ambele procese implica relationarea cunostintelor anterioare cu cele noi si ambele sunt necesare pentru o invatare eficienta.

Modalitati prin care se faciliteaza elaborarea si intelegerea materialului sunt: activarea cunostintelor anterioare prin survolarea materialului si punerea de intrebari referitoare la cunostinte relationate cu cele prezente in material; realizarea de analogii, respectiv apropierea unor concepte sau idei pe baza similaritatilor existente intre acestea (de exemplu, inima este ca o pompa care alimenteaza cu sânge intregul organism, memoria este ca o biblioteca unde informatia este ordonata si poate fi accesata cunoscând aceasta structura); mnemotehnicile sau trucurile de memorare, care sunt utile in special in prelucrarea unui material dificil de memorat (clasificari) si constau in crearea de legaturi artificiale intre diverse idei si concepte (elemente ale clasificarii) care sa permita reactualizarea ulterioara a acestora.

Organizarea materialului, adica gruparea informatiilor relationate in diverse categorii si structuri, este o alta conditie a eficientei invatarii. Mintea umana opereaza cu structuri de cunostinte, de aceea impune structura si organizare informatiilor pe care le achizitioneaza. Astfel, un material bine organizat este mult mai bine retinut decât un material neorganizat.

Luarea de notite este una din deprinderile bazale de studiu. Aceasta intrucât notitele luate constituie o sursa alternativa importanta pentru studiu, alaturi de manual si bibliografia aferenta. Functiile luarii de notite sunt multiple.

Interactiunea cu textul se poate realiza prin sublinierea in text a ideilor importante care vor oferi o structura de fixare si reactualizare a informatiilor. Problema care apare in cazul sublinierii este de a decide asupra a ceea ce se considera important in text. Scopul sublinierii este de a reduce cantitatea de material ce trebuie reactualizata foarte specific si de a oferi o ancora in reactualizarea informatiilor adiacente.

Monitorizarea comprehensiunii textului reprezinta deprinderea de verificare sistematica a gradului de intelegere a textului (citit sau prezentat verbal). Studiile realizate asupra copiilor cu performante superioare in invatare au pus in evidenta prezenta in comportamentul de asimilare a cunostintelor a unor strategii de monitorizare „cu voce tare”.

Sunt sigura ca majoritatea v-ati uita la mine cas cat timp va expun aceaste metode, intrebându-ma apoi “Cucoana, stii ce ne ceri pe lânga serviciul solicitant pe care il avem?”. inteleg acest lucru,insa este vorba despre copiii nostri, pentru care nu precupetim nici un effort. Aceste metode pot fi induse copilului prin joaca, daca o faceti cum trebuie in primul an de invatamânt tot ce va ramane de facut in anii urmatori este sa tineti sub control prin monitorizare, si nu sa cadeti in plasa in care cad majoritatea parintilor: aceea de a face dvs insiva tema copilului.

invatati copilul sa fie independent sa invete independent si mai tarziu va va fi recunoscator pentru acest lucru.