Povestea

Povestea lui Stanjenel

Cica era odata un imparat. Se dusese vestea in cele patru colturi ale lumii despre intelepciunea acestui imparat si despre viata buna pe care o duceau oamenii de acolo. Frumoasa imparateasa ii daruise un fiu. Acesta, de ce crestea, se facea mai frumos si mai intelept. Imparatul l-a invatat cum se conduce imparatia, dar si mestesugul armelor.

Pe feciorul imparatului il chema Stanjenel. Imparatul si imparateasa incepusera sa se ingrijoreze, ca-i veni vremea lui Stanjenel sa se insoare, iar acestuia nu-i placea nicio fata. Ei vroiau sa-si vada fiul la casa lui si sa aiba urmasi.

Intr-o zi, pe cand se plimba prin gradina palatului, Stanjenel vazu o floare de care nu mai vazuse in viata lui. Era o floare albastra ca seninul cerului, iar in mijloc avea un fel de boboc galben din varful caruia iesea o frunzulita rosie. Se apleca sa o rupa. Cum puse mana pe tulpina florii, incremeni. In fata lui, se afla o minunatie de fata, care-l privea cu ochii ei mari si albastri.

- Eu sunt ursita ta! Trebuie sa ma cauti! - ii zise fata

El simti o caldura placuta in trup si, cand se trezi din vraja care-l cuprinsese, fata nu mai era. Dar nu mai era nici floarea. S-a intristat tare si si-a zis: "Trebuie s-o gasesc. N-o sa pot trai fara ea."

Se intoarse in palat si povesti cele intamplate imparatului si imparatesei. Imparateasa se uita cu intristare.

- Mama si tata, eu merg sa o caut si n-o sa ma intorc fara ea!

- Dragul mamei, fata aceea a fost o nalucire! Unde o s-o gasesti? Ai aici tot ce-ti trebuie. Fete frumoase sunt nu numai in imparatia tatalui tau, ci si in imparatiile vecine. Paltin Imparat de cand te asteapta sa-i ceri fata!

- Mama, nu-i o nalucire! Mi-a spus ca ea este ursita mea si sa merg sa o caut.

Stanjenel, pe zi ce trecea, era tot mai suparat. In cele din urma, imparatul ii zise:

- Trebuie sa pleci, ca, altfel, n-o sa ai liniste! Ca sa reusesti, iti trebuie un cal si o sabie. Sabia ti-o face fierarul imparatiei, iar calul va trebui sa ti-l alegi singur din herghelia noastra.

Stajenel se duse la fierar. Cand il vazu, acesta ii zise:

- Te asteptam sa vii! Sabia va trebui sa ti-o faci singur! Nu te necaji, ca eu o sa-ti spun cum trebuie s-o faci. Numai cu o sabie facuta de mana ta vei putea reusi.

Si se apuca de lucru. Fierarul ii indruma fiecare etapa a lucrului. Dupa trei zile, sabia era gata.

- Acum ai sabia care trebuie, mai ramane sa-ti alegi calul. Numai un cal din herghelie te poate duce pe drumul tau. Ca sa-l gasesti, va trebui sa mergi la herghelie si sa strigi numele fetei care te-a chemat s-o cauti.

Stanjenel ii multumi si pleca spre herghelie, dar era trist si ingandurat. Nu-si amintea sa-i fi spus fata numele: "Ce nume poate sa aiba? Ce floare era aceea? Poate ca numele ei este chiar numele florii!" - isi zicea in gand. Deodata ii aparu in fata o batrana. N-o mai vazuse niciodata la palat. Ii zise buna ziua, iar batrana ii raspunse:

- Sa traiesti, maica! Pe Viola o cauti?

Stanjenel tresari. Cand sa-i raspunda, n-o mai vazu. "Da, da, era ca o viola, dar avea ceva aparte, galbenul acela in mijloc si frunzulita rosie". Ajunse la pajistea unde pasteau caii. Striga:

- Viola! Viola! Viola!!!

Atunci vazu un cal negru ca vine spre el. Batu cu copita in pamant si zise:

- Sunt gata, stapane!

Stajenel merse sa-si ia ramas bun de la parinti. Acestia ii dadura merinde, ii urara drum bun si-i dorira sa izbandeasca.

Pleca. Cand ajunse la marginea imparatiei tatalui sau, calul ii zise:

- Sa stam, stapane, si sa ne odihnim! Ne asteapta incercari grele. Va trebui sa mergem tot spre rasarit, pana vom ajunge la Imparatia Florilor. Dar pana acolo, vom trece peste imparatiile celor trei surori, a Cucutei, a Maselaritei si a Matragunei. Acestea sunt foarte rele si au paznici de temut.

Isi gasira loc de odihna langa o padure. Cum se ivira zorile, se pregatira de plecare. Atunci, Stanjenel vazu, nu departe de unde se odihnisera, o casuta. O batranica se straduia sa inchida intr-un tarc o capra. Stanjenel descaleca si merse spre casuta. Ii dadu binete batranei si-i zise:

- Nu te mai chinui ca vin sa te ajut!

Ramase uimit cand vazu ca nu i se impotrivi capra, ci chiar parca il mangaie cu botul. Dupa ce o inchise, batrana ii zise:

- Nu pleca inca! Ca sa poti sa-ti gasesti ursita si sa treci de greutatile care-ti vor sta in cale, ai nevoie de lapte de la aceasta capra.

Ii mulse lapte, dupa care il chema in casa pentru a-l sfatui. Atunci, Stanjenel isi dadu seama ca batrana era aceeasi pe care o intalnise in gradina palatului. O asculta cu atentie si zise ca va asculta de sfaturile ei. Lua laptele, ii multumi si-si lua ramas bun de la batrana.

Cand iesi din casa, calul ii zise:

- E vremea sa plecam, stapane!

Trecura prin padure. Crengile copacilor se ridicau sa le faca loc sa treaca, iar cantecul pasarelelor ii petrecu pana la iesire. Inaintea lor, isi deschidea fata un camp plin cu flori albe.

- Aceasta este Imparatia Cucutei si este pazita de un balaur. Sa fim cu ochii in patru, stapane!

Abia facura cativa pasi, cand le aparu in fata balaurul. Acesta avea pe cap o floare de cucuta. Stanjenel scoase sabia si incepu sa se lupte cu balaurul.

- Taie-i floarea de pe cap! - ii striga calul.

Balaurul se incolacea, suiera si isi apara capul, incercand sa-l loveasca pe Stanjenel cu coada. Calul necheza puternic, iar balaurul, surprins, isi inalta capul. Atunci, Stajenel ii reteza floarea. Din cap incepu sa tasneasca o zeama neagra.

- Fereste-te sa nu te stropeasca! – ii mai striga calul.

Nici nu termina de zis calul, ca Stajenel ii taie capul balaurului. Acesta se mai zvarcoli neputincios si apoi ramase nemiscat. Cateva picuri il stropira pe Stajenel pe fata. Voinicul isi aduse aminte de povetele batranei. Lua ulcica cu lapte si se spala cu el pe fata.

- De nu te spalai, stapane, acum erai mort! – ii zise calul.

Plecara mai departe si, cand sa iasa din campul de Cucuta, Stanjenel vazu o floare albastra. Se apleca s-o rupa, dar vazu ca n-are bobocul galben in mijloc, nici frunzulita rosie. Scoase sabia si o taie la radacina, cum ii zisese batrana. Atunci, se auzi un glas:

- M-ai ucis pe mine si pe balaur, dar surorile mele o sa-ti vina de hac!

Isi continua drumul si ajunsera intr-un camp plin de flori galbene. Pe petalele florilor erau niste vinisoare vinete.

- Am ajuns in Imparatia Maselaritei!

Cum isi termina cuvintele, Stajenel vazu ca se-ndreapta spre el un balaur cu trei capete. Fiecare cap avea in crestet o maselarita inflorita. Stajenel trase sabia si incepu sa se lupte cu balaurul. El cauta sa-i taie maselaritele de pe capete, stiind ca-n ele ii sta puterea. Balaurul isi misca coada si arunca flacari pe nari.

- Arunca lapte pe el! – ii striga calul.

Cu o mana se apara cu sabia, iar cu cealalta arunca din laptele fermecat. Laptele nu numai ca stinse flacarile, dar il orbi pe balaur. Stajenel il striga, iar balaurul isi intoarse capetele in directia de unde se auzea vocea. Furisandu-se incet, Stajenel ii taie dintr-o lovitura maselaritele. Din cele trei capete incepu sa tasneasca o zeama urat mirositoare. Ferindu-se de stropi, voinicul ii taie capetele. Ca si in Imparatia Cucutei, si aici vazu Stajenel o floare albastra. Nu mai statu pe ganduri si o lovi si pe aceasta la radacina. Nu se auzi decat un oftat.

Statura sa se odihneasca si sa manance. Calul ii zise:

- Pana aici a fost cum a fost, stapane! Matraguna e mai rea decat suratele ei si pe ea o pazeste o pasare uriasa care are cioc si gheare de otel. Numai pe gat si pe cap are pene obisnuite, ca in rest penele sunt niste sageti, iar pe nari varsa otrava preparata de stapana ei. Are insa si o slabiciune, ii place sa manance iepuri. Lasa orice pentru un iepure!

Stajenel isi lua arcul si se intoarse spre campul cu maselarite. Acum, nu era nicio primejdie, caci maselaritele nu mai aveau puteri. Deodata, sub niste frunzisuri, vazu un iepuras ce avea labuta rupta.

- Ia-ma, Stajenel! Cu ajutorul meu vei scapa si tu si va fi bine si pentru mine! – ii zise iepurasul.

 

 

Voinicul ii multumi si-l lua. Plecara mai departe. Ajunsera pe mosia Matragunei. Era un camp inflorit cu mii de matragune, toate inflorite. Florile lor violete se leganau usor in bataia vantului. Nici n-apucara sa faca multi pasi, ca se auzi un vajait. Se uitara in sus si vazura o pasare uriasa indreptandu-se spre ei. Stajenel puse iepurasul jos si se indeparta.

- Iepurasul imi va ajunge doar de pofta, iar cu tine si cu calul o sa ma satur! – suiera pasarea si se lasa jos. Stajenel trase sabia si-I zbura capul. Dar ce sa vezi? Penele ca sagetile tasnira din toate partile, dar Stajenel se lipise de pamant dupa ce-i taiase capul, cum il invatase batrana. Odata cu sagetile, dihania isi pierduse si puterile. Acum zacea moarta.

Stajenel lua iepurasul si-i spala labuta cu lapte fermecat. Piciorul i se vindeca pe loc. Iepurasul ii multumi si o lua la fuga.

Plecara prin campul de matraguna. Ajunsera intr-un loc unde era numai iarba si, intr-o parte, un izvor cu apa limpede.

- Sa ne oprim aici sa beau apa, ca tare sunt insetat, si tu poti sa pasti, ca uite ce frumoasa iarba este!

- Nu bea apa, stapane! Pune o picatura din laptele pe care ti l-a dat batrana in apa si-o sa vezi ce n-ai vazut! – zise calul.

Stajenel uitase o clipa de vorbele batranei, noroc cu calul. Pune o picatura de lapte in apa si, pe loc, apa se tulbura. Stropi si iarba care, pe data, se usca.

- Imparateasa Matraguna a vrut sa ne otraveasca!

Plecara mai departe si din nou ii aparu lui Stajenel o floare albastra. Aceasta avea bobocel galben in mijloc, dar n-avea frunzisoara rosie.

- Ia-ma, Stajenel, eu sunt! – ii sopti floarea.

Dar Stajenel o lovi si pe aceasta cu sabia la radacina. Cum o taie, din ea curgea apa tulbure si urat mirositoare.

- Am scapat si de Matraguna, zise calul.

Plecara mai departe. Ajunsera la o padure de liliac. Toti pomii erau infloriti, iar mirosul placut si patrunzator ii incanta.

- Am intrat in Imparatia Florilor! – zise Stajenel.

Mergeau incet. Trecura de padurea de liliac si ajunsera intr-un loc unde erau mii de trandafiri in toate culorile. In zare se vedea un palat. Ajunsera langa el si nici nu visasera ce vazura: mii si mii de flori care de care mai frumoase. Zidurile palatului erau acoperite de iedera. Stajenel se opri. De el se apropie o femeie.

- Vrei sa vorbesti cu imparateasa?

- Da. Poate imi va spune ceva in legatura cu ce caut.

- Intra in palat. Eu o sa duc calul sa-i dau sa manance.

Urca scarile spre intrare, cand vazu pe imparateasa.

- Bine-ai venit in Imparatia Florilor, Stajenel! Dar ce vant te-aduce pe-aici?

- Sa traiesti, Maria Ta! Sunt de mult pe drum, imi caut ursita! Mi s-a aratat ca o floare si ma gandesc c-ar putea fi aici.

- Dac-ai trecut de Cucuta, Maselarita si Matraguna, inseamna ca esti vrednic de ea. Ea a fost o fata de imparat, dar a fost blestemata de o ursitoare rea sa fie floare. Daca tu o sa recunosti floarea care ti s-a aratat, vraja se va rupe. Eu o sa te duc intr-un camp de viole, iar tu va trebui s-o cauti.

Imparateasa il duse in spatele paltului. Acolo, era un camp plin cu viole. Toate erau la fel. “O voi gasi repede, ca numai floarea mea are semnele acelea”, isi zise Stajenel. Imparateasa avea o nuielusa. Facu niste semne cu nuielusa si, cand Stajenel privi florile, vazu ca toate aveau acum  si galbenul si rosul din mijlocul florii. Se intrista si statu pe loc.

- Ei, nu mergi sa o cauti? – il intreba imparateasa.

- O s-o gasesc, trebuie s-o gasesc! – raspunse Stajenel.

Intra in campul de flori. Se uita atent, mergand dintr-o parte intr-alta. Ajunsese aproape la capatul campului si… nimic! Deodata vazu iepurasul care-l ajutase si pe care-l vindecase. Se uita la el. Iepurasul isi ciuli urechile, puse labuta pe o viola si isi intoarse capul spre Stajenel. Acesta intelese semnul iepurasului. Se apleca sa rupa floarea, cand sa puna mana pe tulpina, floarea disparu si in fata lui era fata aceea frumoasa, Viola.

 

 

- M-ai gasit, Stajenel! Vraja s-a rupt!

El o cuprinse in brate si o saruta.

- Tu esti, frumoasa mea! Tu, Viola mea!

O mai saruta o data, o lua de mana si mersera la imparateasa. Aceasta ii ruga sa ramana acolo pentru totdeauna, ca o sa-I lase sa conduca imparatia.

- Nu putem ramane aici. Va multumim mult, dar trebuie sa mergem la parintii nostri, care poate si acum plang de dor! – zise Stajenel.

Imparateasa ii ospata si le dadu si mancare pentru drum. Isi luara ramas bun, luara calul si plecara. Stiind ca merg spre casa, calul nu mergea, ci zbura cu ei.

Cand ajunsera in imparatia tatalui sau, nu mai puteau de bucurie. Stajenel o lua pe Viola de mana si se infatisa inaintea tatalui si a mamei sale.

- Bine v-am gasit, dragii mei! M-am intors! Aceasta este Viola, sotioara mea. Am gasit-o, asa cum v-am spus.

Viola le povesti cine sunt parintii ei. Imparatul a trimis solie sa vina la nunta Violei cu Stajenel. Parintii Violei plangeau de bucurie ca si-au regasit fiica.

Si s-a facut o nunta mare ca-n povesti. Imparatul l-a lasat pe Stajenel sa conduca imparatia.

Pentru ca-mi plac florile de dimineata, stropite cu roua, m-am gandit sa va spun povestea si voua. Si pentru ca va place sa va jucati pe camp cand e soare, sa fiti atenti, ca sunt si plante otravitoare.

 

Descarca AICI Povestea lui Stanjenel.