Moni veverita si Nasture corbul cantaret

Poveste audio pentru copii:

 

Noaptea se lasase deja peste padure. Printre crengile pomilor se zarea puzderie de stele iar luna plina ca o mamaliguta rasturnata proaspat din ceaunul bunicii trimitea raze lungi si fine printre frunze pana la covorul moale de muschi de dedesubt.

Greierii tariiau intrecandu-se in cantec iar in iazul din mijlocul padurii brotacii oracaiau cat ii tineau puterile dintre ochiurile acoperite cu matasea broastei.

Cardurile ratacite de vrabii intarziate isi cautau culcus pe ramuri iar privighetorile inca toropite de caldura lui iulie se pregateau abia acum de un nou concert.

Moni veverita se mutase acum intr-o noua poiana. Prinsa la furat si speriata fugise cat o tinusera picioarele si se hotarise sa nu mai fure niciodata.

- Mai bine sa merg si eu la adunat pentru iarna, se gandise ea. Am crezut eu ca e mai usor sa furi, dar nu-i asa.

Se furisase de mai multe ori in hambarul soriceilor, dar ultima oara se speriase atat de tare ca va fi prinsa incat se hotarise definitiv sa nu mai fure.

Gasise o scorbura numai buna in cel mai inalt copac din poienita si de cateva zile strangea si ea de zor provizii pentru iarna. Ce nu stia insa prea bine erau obiceiurile noilor ei vecini.

Intr-o noapte, la ceva timp dupa ce pana si greierii se dusesera la culcare, tresari speriata auzind un zgomot infiorator chiar deasupra scorburii sale:

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa!

Se ridica din pat, dar nu indrazni sa iasa afara.

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa!

Zgomotele infioratoare nu mai conteneau. Moni incepu sa se plimbe prin casa tragand cu urechea afara.

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa!

- Ce sa fac? Oare ce sa fac? Se intreba veverita neputand sta locului. Oare ce-o fi acolo?

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa! Se auzi din nou afara.

- Vai de mine! Se sperie Moni din nou. Ce-o fi oare?

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa! Se auzi tot mai tare.

Moni isi facu curaj si se apropie de fereastra. Nu indrazni sa o deschida, dar arunca o privire afara.

- Cra! Craa! Craaa! razbatura din nou pana la ea zgomotele infioratoare.

Moni se trase inapoi si cu inima cat un purice se gandea:

- Ce-o fi oare? Ce se aude atat de ingrozitor? Se intreba ea.

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa! se auzi din nou tot mai tare.

Moni isi facu din nou curaj si se apropie de coltul ferestrei. Afara - bezna deasa sa o tai cu cutitul. Nu vedea nimic, doar conturul frunzelor miscandu-se in bataia vantului pe crengi.

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa! se auzi din nou chiar langa fereastra.

- Vai de mine! Iar a inceput! Ce urat face, se sperie Moni din nou. Poate pleaca pana dimineata.

Nu mai avu curaj sa se uite pe geam. Tiptil se baga in pat, isi trase plapuma pana la gat si cu ochii stransi tare incerca sa adoarma. Cu urechea ciulita insa asculta zgomotele de afara:

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa!

Inima ii batea tare si zgomotele infioratoare de afara i se parura si mai aproape.

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa! se auzea din ce in ce mai tare.

Zgomotele se mai auzira cateva ore si cand incetara in sfarsit Moni reusi sa adoarma rupta de oboseala si speriata.

Se trezi tarziu spre amiaza mai obosita decat se culcase si neavand putere sa plece la adunat provizii mai statu ce statu in pat si isi petrecu ziua in casa gandindu-se la intamplarea ciudata de noaptea trecuta.

Seara calda de iulie se lasa repede peste padure si curand dupa ea si noaptea senina, plina de stele.

Privighetorile isi incepura trilul mangaind auzul locuitorilor din poiana. Luna se ivea din nou printre ramuri iar taraitul marunt al greierilor indulcea trilurile maiestuoaselor pasari.

Deodata, ca la un semn, cantul melodios al poianei fu taiat de infioratoarele zgomote de seara trecuta:

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa!

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa!

Caraitul ragusit de cioara razbatea tot mai puternic. Fiori reci strabateau sira spinarii lui Moni care inghetase langa fereastra.

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa! se auzea tot mai tare si mai ragusit acoperind trilul privighetorilor si taraitul greierilor.

Moni se apropie tiptil de fereastra incercand sa vada mai bine afara. Ii mai trecuse frica si uitase de sperietura. Era doar curioasa sa vada cine scotea sunetele acelea atat de fioroase. Deschise fereastra cu grija si fara sa scoata capul afara sopti cu teama:

- Cine e acolo?

- Cra! Craa! Craaa! Cra! Craa!

- Cine e acolo? Indrazni inca o data Moni la fel de incet.

Nici un raspuns. Fiorosul animal isi continua fara intrerupere urletele de teama carora pana si privighetorile tacusera.

- Cine-i acolo? Intreba putin mai tare Moni scotand de aceasta data capul pe geam. Cine esti si ce faci acolo?

Zgomotele incetara brusc. Moni ramase nemiscata in cadrul ferestrei asteptand.

- Cine-i acolo? Se auzi un glas ragusit chiar deasupra.

- Cine esti? indrazni Moni scotand din nou capul pe geam.

- Dar tu cine esti? O ingana glasul ragusit ridicandu-se in aer si apoi coborind spre creanga lui Moni.

Moni astepta ca aratarea sa se aseze si iesi cu totul din casuta. Era o pasare mare si neagra care o privea cu ochi mirati tocmai din capatul crengii.

- Cine esti tu? Intreba Moni din nou prinzand curaj.

- Ma numesc Nasture si sunt cel mai mare solist al poienii. Ciorile nu vor sa auda de mine pentru ca sunt invidioase pe glasul meu si m-am oprit cateva zile in poiana la voi ca sa repet cantecele pe care le stiu.

- Tu canti? Indrazni Moni sa intrebe mirata.

- Vezi bine, ii raspunse corbul mandru. Mai frumos decat orice privighetoare.

De asta m-am si oprit aici. Sa va incant cu glasul meu, adauga el plin de ifose. Am cantat si aseara. Ma mir ca nu m-ai auzit.

- Ba da, v-am auzit...

- Si de ce nu m-ai aplaudat daca m-ai auzit? Se supara corbul.

- N-am indraznit, sopti Moni.

- Vezi bine, la ce glas am, ai fost intimidata. Nu-i nimic, fetito, poti sa ma aplauzi asta-seara.

Moni se gandi cu groaza la inca o noapte de concert.

- Ce pot face eu ca sa plece? Daca mai sta inca o noapte, iar nu mai dorm, gandi ea fara sa-l lase pe corb sa banuiasca ce gandeste. Si unde ati sustinut concerte, domnule corb? Indrazni Moni.

- Concerte? Intreba corbul mirat. Cum adica?

- Pai cu o asemenea voce trebuie sa mergeti din poiana in poiana si sa cantati pentru intreaga lume din padure. Doar asa veti putea fi apreciat cu adevarat, ii sugera Moni vicleana.

- Sa stii ca ai dreptate, zise corbul gandindu-se putin. Nu m-am gandit la ideea asta. Eu doar cantam aici si atat. Am ascultat cateva zile privighetorile cum canta si am ajuns la concluzia ca am o voce mult mai buna decat ele. Aseara am hotarit sa cant pentru ca toata lumea din poiana sa ma auda.

- Si ati cantat minunat, dar in padure mai sunt si alte poieni iar cei de-acolo nu au cum sa va aprecieze daca nu mergeti sa cantati si pentru ei.

- Da, da, ai dreptate. Plec chiar asta seara. Cu vocea mea nu are rost sa stau doar aici unde sunt prea putini sa ma asculte, mai adauga el plin de sine.

- Bine ca l-am convins, se bucura Moni in sinea ei. Dorm si eu bine la noapte.

Domnule Nasture, cu cat plecati mai repede, cu atat mai repede veti avea multi admiratori.

- Da, da, vezi bine. Ma grabesc. Chiar acum ma pornesc sa colind padurea. Si de ce nu, chiar si celelalte paduri, isi facu el planul.

Si spunand acestea se ridica in zbor si zbura hat departe peste padure.

In urma lui, Moni si ceilalti locuitori ai poienii rasuflara usurati. Urma inca o seara linistita asa cum erau ei obisnuiti inainte de venirea marelui corb „cantaret”.

 

 

Aceasta poveste pentru copii ne-a fost trimisa cu mare drag de ziborianca Georgiana.

Daca doriti aceasta poveste in format pdf, atunci intrati ACUM pe http://www.povestioare.go.ro/.




0

COMENTARII (0)

Cod de verificare

Caractere rămase: 500