Codobatura

Codobatura

 

                Intr-un sat, traiau niste oameni foarte bogati. Ei aveau un singur copil. Acesta nu era invatat sa faca nimic. Toata ziua umbla pe drum, ii batea pe copiii mai mici ca el. Nu asculta pe nimeni. Parintii lui nu mai stiau ce sa mai faca cu el.

                Dar sa cezi si alta pacoste! Si-a facut o prastie si a inceput sa loveasca pasarile, sa le omoare. De cum a venit primavara, el cu prastia agatata la gat, pleaca in padure. Incepe sa caute cuiburi de pasari pe care le strica, iar ouale le aduna si le duce acasa. Si, asa, zi de zi.

                Pasarile erau foarte necajite. Ele venisera din tarile calde, se straduira sa-si faca cuiburi, sa depuna oua si uite, intr-o clipa, munca lor este distrusa. S-au inteles sa se adune toate la imparateasa lor, pajura, si sa se hotareasca ce e de facut. Daca nu vor gasi nici un mod de scapare, vor pleca in alta padure. Cotofana le-a anuntat pe toate. Pasari mari si pasari mici s-au adunat in stejarul in care-si avea cuibul imparateasa lor. Toate vorbeau in acelasi timp, de nu se intelegea nimic. Atunci, imparateasa le zise:

               - Sa spuneti fiecare, pe rand, ce credeti ca ar fi mai bine sa facem si apoi vom vedea care-i ideea cea mai buna.

                  Si au inceput:

                 - In fiecare noapte ii voi aparea in vis si-l voi speria, zise bufnita.

                 - Eu ii voi prinde porumbeii si-i voi omora, zise uliul.

                 - Voi rade de el, adauga pitigoiul.

                 - Cand va veni in padure, o sa-l fac sa se rataceasca, spune si cea priceputa in asa ceva.

                  Si alte pasari venira cu propuneri care de care mai nastrusnice: sa-i scoata ochii, sa-i ciupeasca de pe el carnea, sa-i smulga parul...

                  Atunci, din multimea pasarilor, iesi in fata codobatura:

                 - Ajunge cu atata vorba! Nu stiti ca-i numai un copil?! E un copil pe care nu l-a invatat nimeni sa faca ce este bine, daca ai lui, preocupati de bogatie, n-au stiut cum sa-l creasca.

                 - Si ce vrei sa faci cu el, ca e inrait pana in maduva oaselor? - intreaba o vrabiuta careia ii stricase de mai multe ori cuibul.

                 - As dori ca imparateasa noastra sa asculte si, daca poate, sa ne ajute.

                 - Ce doresti, tu, de la mine? Tu, care niciodata n-ai timp, ca esti mereu plecata la plug?

                  Sfioasa, fara sa bata cu coada in pamant, zise:

                 - As dori...sa-l rapesti!

                 - Cum?!... Chiar sa-l rapesc??! N-aveam noi aici pasari rapitoare?...Eu nu rapesc. Cat sunt imparateasa, eu doar primesc! Si tu, codobatura, tu imi ceri sa fac acest gest?

                - Maria Ta, am indraznit sa-ti cer un lucru marunt pentru tine. Il rapesti si-l aduci la mine, iar, daca vor fi probleme, voi lua totul asupra mea.

 

 

                    Pajura se uita cu dispret la micuta codobatura. O fiinta neinsemnata, ca si toate aceste pasari mici carora acest copil le-a facut rau: "Ce, noua ne-a facut ceva?" isi zise si apoi continua in gand:"Trebuie sa arat supusilor ca ascult si dorintele lor."

                   - Da, ma voi duce si-l voi aduce. Dar ce ai de gand sa faci cu el?

                   - Maria Ta, daca-l aduci, vei vedea ca-l fac sa fie om de treaba.

                   In vremea asta, copilul isi pusese prastia la gat si se indrepta inspre padure. Mergea linistit, facandu-si planuri, dar deodata simti ca cineva il ua pe sus. Se trezi langa o tufa, intr-o padure. Simti o lovitura in cap si apoi nu mai stiu nimic. Codobatura era colo. Ea il prefacuse in pui. Cum era dimineata, il lua cu ea pe ogor. Toata ziua umbla cu ea pe brazda, iar seara, orice ii dadu codobatura, nu manca. A doua zi, dis-de-dimineata, ii puse langa pat mancarea. Se scula si vru sa-si intinda picioarele si atunci isi dadu seama ca este o pasare. Nu avu vreme sa ste prea mult pe ganduri ca veni codobatura si-l chema, spunandu-i ca trebuie sa mearga la lucru. Acum, isi dadu seama ca nu mai este el; acum, era pasarea aceea mica, ce trebuie sa mearga la lucru cu pasarea care-l chemase. Era el? Nu era el? El, care nu stia sa-si puna mancarea in farfurie? El, sa mearga la lucru? Se pipai o data, de doua ori, de trei ori. Era el in carne si oase dar era pasare!

 

 

                    Merse cu codobatura pe camp. De dimineata si pana seara, strabatu campul un lung si in lat, fiecare brazda. Pe seara, era mort de oboseala. Codobatura aduse niste viermisori si-i daduse puilor ei si se culca. El umblase toata ziua, viermisori nu mancase, iar acum era lesinat de foame. Adormi cu greu. A doua zi, codobatura il trezi in zori si-i spuse:

                   - Vezi ca ieri n-am lucrat cat se cuvine. Acum trebuie sa plecam, ca puii mei nu vor vea ce manca, iar cu tine ce voi face?

                   - Draga codobatura, fa-ma iar om, ca voi fi bun! Stiu ca am gresit, aca am omorat atatia pui, am stricat cuiburi, am facut numai rele!

                   - Nu acum! Toata ziua vii cu mine! Nu noi lucram, oamenii lucreaza! Ii vezi cum ara si saa? Vezi cat lucreaza ca pamantul sa dea roade? Si tu? Tu umbli de colo pana colo, omori pasari si nu faci nimic!

                   - Ma rog tie, codobatura, fa-ma iar om, ca o sa fiu cel mai bun!

                   - Te voi face om, dar, daca nu vei fi mai bun sau daca te vei mai atinge de vreo pasare, atunci vei ieri, ca asa esti tu blestemat. Eu mi-am dat cuvantul sa te indrept.

                   Codobatura sufla peste el si disparu.

                   In vremea sta, parintii lui il cautau in lung si in lat. Se mirara cum nu se poate spune cand il gasira muncind in gradina. Atunci, isi dadura si ei seama de greseala ce facusera.

                   Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

 

Poveste preluata din cartea "Carticica cu povesti", scrisa de Maria V. Croitoru