Achizitia limbajului

Achizitia limbajului

 Scris de prof. Psihopedagog Topan Raluca Anamaria

"Insusirea limbajului este o activitate, un proces, care presupune un efort indelungat din partea individului. Aceasta pentru ca tehnica de receptionare (limbajul impresiv) si de exprimare (limbajul expresiv) a comunicarii este una din priceperile omenesti cele mai complicate, pentru insusirea careia este nevoie de un sir intreg de ani." (Jurcau)

Dupa cum reiese din cele afirmate in randurile anterioare, limbajul se realizeaza prin aportul a doua tipuri de procese, de receptie si de executie. Datorita proceselor receptive, copilului ii este accesibil un model de executie a vorbirii dar si controlul asupra propriilor productii. Modalitatea principala de receptie a vorbirii este cea auditiva, insa nu trebuie minimalizat aportul celorlalte sisteme senzoriale de receptie a informatiilor (tactil-kinestezic sau vizual) atat de utile in cazurile functionarii deficitare a analizatorului auditiv.

Studiile privind perceptia semnalelor acustice scot in evidenta faptul ca "fatul are oportunitatea de a-si exersa sistemul auditiv cu trei luni inainte de nastere." Apoi, in primele luni de viata s-a dovedit printr-o serie de cercetari asupra nou-nascutilor ca exista "abilitati sofisticate de tratare a informatiei lingvistice" atat pe cale auditiva cat si vizuala, dintre care Anca aminteste: "inca de la nastere, copii se pot orienta spre sursa sonora; de la 3-4 luni raspund diferit la semnale auditive verbale comparativ cu semnale auditive de alta natura; la 4-6 luni, exista o preferinta manifestata prin urmarirea unei fete umane in timpul pronuntiei unei vocale, atunci cand semnalul sonor coincide cu semnalul vizual (imaginea labiala), decat atunci cand acestea nu coincid (Simpson, 1995)." Revenind la modalitatea principala de receptie a vorbirii pe cale auditiva, se poate afirma ca achizitia si dezvoltarea ulterioara a laturii expresive a limbajului depinde foarte mult de "baia sonora" care i se ofera copilului prin calitatea si cantitatea comunicarii adultilor cu acesta.

A doua categorie de procese care participa la realizarea vorbirii sunt cele executive, sunetele vorbirii fiind rezultatul actiunii organelor aparatului fono-articulator care modeleaza unda expiratorie. 

Complexitatea vorbirii nu reiese doar datorita varietatii structurilor implicate in acest proces ci si datorita lungului demers de achizitie si dezvoltare a vorbirii care ia ani intregi.

Referindu-ne si la dezvoltarea sistemului fonologic, adica la producerea limbajului, lingvistul american Jakobson (1962), citat de Verza, este de parere ca "pentru inceput, emisiile verbale timpurii parcurg o serie de stadii similare, chiar daca copiii apartin unor colectivitati lingvistice diferite, totusi, dupa 6 luni, se produc diferentieri intre fonemele enuntate de copii, in functie de caracteristicile fonologice mai pregnante ale limbii materne."

Insa, cu toate aceste asemanari intre receptia si producerea vorbirii, aptitudinile perceptive contrasteaza cu un aparat fono-articulator care la nou-nascut nu e decat partial dezvoltat. Desi reactiile vocale produse de copil in momentul nasterii sub forma de tipete, au o semnificatie pur fiziologica, si anume, stabilirea functiei respiratorii, ele prezinta o mare importanta pentru dezvoltarea vorbirii, intru-cat constituie prima intrebuintare a mecanismelor fono-articulatorii.

Cu toate ca existenta diferentelor individuale este certa, aceasta fiind data de particularitatile psiho-morfo-functionale ale fiecarui individ, de particularitatile mediului socio-cultural in care se naste si se dezvolta copilul si de multi alti factori, achizitia vorbirii are loc conform unui plan a carui regularitate frapeaza.

Daca la inceput, vocalizele reflexe precum tipatul, sughitul, sunt singurele modalitati de exersare a aparatului fono-articulator, o data cu trecerea timpului pot fi observate emisii vocale ale copilului care desemneaza diverse stari de satisfactie, confort, disconfort etc. S-a observat ca la 5 saptamani copiii produc sunete cand vad fete sau aud voci. Aceste prime sunete confuze emise de micuti, constituie ganguritul, "materia prima a vorbirii"

Pe la aproximativ 6 luni, copilul devine capabil sa-si controleze vocalizele prin intreruperi in timpul unei"conversatii" cu cineva

O urmatoare etapa in achizitia vorbirii este lalatiunea care apare la aproximativ 5/6-7 luni prin unirea sunetelor izolate emise pana acum, in silabe ce se repeta. Lalatiunea constituie un excelent exercitiu de invatare a folosirii organelor si aparatului fono-articulator.

Spre sfarsitul lunii a 10-a si inceputul celui de-al doilea an de viata, atentia copilului este indreptata spre cuvinte. Primele cuvinte pe care le spun copiii la aproximativ 12 luni sunt denumirile lucrurilor din apropiere, importante pentru ei. Odata cu aparitia primelor cuvinte, se incheie perioada prelingvistica a achizitiei limbajului de catre copil.

La aproximativ 18 luni, copilul pronunta diferite cuvinte pe care inca nu reuseste sa le articuleze corect, perioada cunoscuta sub denumirea de etapa holofrazei, sau a cuvantului fraza, pentru ca ulterior sa "construiasca" propozitii simple de 2-3 cuvinte in jurul varstei de 18-24 luni. Vorbirea copilului va inregistra o evolutie spectaculoasa, atat din punct de vedere cantitativ prin achizitia unui numar tot mai mare de cuvinte , crescand astfel volumul vocabularului, dar si din punct de vedere calitativ prin elaborarea unor enunturi mai complexe, prin debutul folosirii sintaxei si prin perfectionarea emiterii diverselor sunete.

Aparitia sunetelor este conditionata de gradul de complexitate al necesitatilor articulatorii. Astfel, primele sunete pe care copilul le articuleaza sunt vocalele, urmate de consoanele labiale (P-B), de cele alveolare (T-D, N,L), labiodentale (F-V), postpalatale (C-G si H), pe parcursul celui de-al 3-lea an de viata pana la aproximativ 5 ani urmand sa apara celelalte sunete, cu un grad mai mare de complexitate: siflantele (S-Z), suieratoarele (S-J), africatele (T, CE/CI-GE/GI) iar ultima achizitionata, cea mai complexa, consoana R.

E de la sine inteles faptul ca pana la aparitia si emiterea corecta a tuturor sunetelor, cel putin ultimele consoane, in functie de ierarhia complexitatii articulatorii, sa fie omise, substituite, deformate, ceea ce constituie dificultatile de vorbire de natura fiziologica, proprii unei anumite varste, care sunt pasagere.

De exemplu, Boscaiu (1980) afirma ca la varsta de 2 ani, datorita faptului ca musculatura linguala nu atinge inca gradul de elasticitate si suplete necesare in articularea unor sunete, apar frecvente substituiri ale consoanelor F-V cu T-D, omiterea sau inlocuirea consoanelor C-G prin T-D, omiterea sau inlocuirea consoanei R, care poate persista pana la aproximativ 4-5 ani.

Insa daca aceste omisiuni, substituiri, deformari ale unor sunete se fixeaza privind tendinta de a se mentine o perioada indelungata, vor capata o semnificatie patologica datorita formarii si fixarii unor deprinderi gresite de vorbire, intrand astfel sub incidenta tulburarilor de limbaj. In acest caz se impune interventia logopedica.