5 iunie - Ziua Mediului

5 iunie - Ziua Mediului

Scrisa de Bruma Raluca, clasa a XIa, Liceul "Ioan Cotovu", Harsova, prof. Manuela Pistea

Luna iunie incepe prin a ne duce cu gandul la copilarie. Odata trecuta prima zi din luna, gandul ne poarta spre frumoasa vacanta de vara. Data de 5 iunie (Ziua Mediului) ne reaminteste ca dincolo de toate progresele si transformarile prin care trecem, suntem oameni, deci traim in comuniune cu natura. inca de la aparitia primilor oameni pe pamant, natura ne-a oferit totul, in schimbul unui singur lucru: datoria de a avea grija de ea.

Au trecut mii de ani si evolutia omenirii este de-a dreptul socanta. Dar realizeaza oare cineva pretul pe care il platim cu totii in schimbul a ceea ce avem astazi? Au fost vremuri cand oamenii nu aveau pe ce pune capul si erau bucurosi, desi, in loc de acoperis, aveau doar cerul cu stele deasupra capului. Dar diferenta dintre noi si ei este ca noi avem totul, dar nu suntem recunoscatori pentru nimic. Au fost vremuri in care apele erau mai limpezi. S-au construit fabrici si uzine care polueaza ape, lacuri, mari, oceane. Am uitat oare ca apa este viata? Despre sol, sa nu mai vorbim...zilnic aruncam pe jos gunoaie pe care natura nu le poate "inghiti" nici in sute de ani. Astazi, forta banului este indestructibila. Daca inainte ne inchinam la Dumnezeu, azi ne inchinam la bani. Nimic nu este cum ar trebui sa fie. De sute de ani, in cursul evolutiei, omul n-a facut decat sa distruga natura. Omul e cancerul pamantului. A uitat oare ca si el face parte din natura? E vina noastra ca astazi nu mai respiram aer curat, ca bem apa cu clor si ca mancam din ce in ce mai nesanatos. Este un semnal de alarma, poate, ca oricare altul. Dar eu pot sa spun ca-mi pasa, nu numai de mine...imi pasa de noi toti, imi pasa de viitor, imi pasa de mediu! Visez sa am copii frumosi si sanatosi si sa traiesc suficient de mult, incat sa-mi vad nepotii mari. Am pierdut prea multe persoane dragi, si visez sa-mi dispara teama ca ma voi trezi fara cei pe care ii iubesc langa mine.

Pamantul plange sub picioarele noastre, iar deasupra, noi radem haotic, ca si hipnotizati. Il calcam in picioare si la propriu si la figurat. E incredibil cum am fost prinsi cu totii in aceeasi capcana a robotizarii. E incredibil felul in care milioane de oameni din lumea intreaga isi traiesc viata la fel. Obositi de la munca, se inchid in casa, mananca pizza de la fast-food, de pe colt, iar apoi se trantesc in fata calculatorului si isi petrec acolo multe ore. Am devenit adevarati roboti, cu acceptul nostru. Media scapa esenta. Ne arata lipsa banilor, nu si lipsa constiintei. E cancer sub orasul meu. Vad copii indopati cu fast-food si obsedati de counter strike. Rasaritul e tot acolo. Nu-l mai vezi? Cred ca s-au stricat neoanele. Furtuni, uragane, boli, alunecari de teren, inundatii, sunt cuvinte pe care le auzim tot mai des in ultima vreme. Sunt lucruri pe care, indirect, le facem cu mana noastra.

Pun pariu ca majoritatea oamenilor sunt constienti, in oarecare masura, de ceea ce se petrece. As putea spune ca e o caracatita ce acapareaza tot, pastrand esenta de pace. OMUL din mine imi spune ca putem construi cu totii o lume mai buna, iar aceasta este prima mea caramida. Care este a doua? imi voi inchide laptopul si voi iesi in parc, din respect pentru mediu si din respect pentru mine. Daca mai ai un strop de mandrie, ia atitudine! Care este prima ta caramida?